Cinci ani! O si ce calatorie a fost :), cu detoate. Bai nene, ciiiiinci ani. Asta este momentul la care eu visam acum mai bine de cinci ani cand eram intr-un roller coster de emotii si trairi.
Cinci ani in care mi-a construit o viata si o identitate, cinci ani de munca cu mine si cu o calatorie atat de generoasa.
Cand ma uit la ultimii cinci ani, am o emotie aparte, un amestec de compasiune, admiratie si bucurie pentru puterea si energia persoanei care atunci lupta cu tot si toate; Pe undeva simt si o durere pentru ce am incasat atunci. Pe mine viata m-a aruncat nedrept in mai multe lupta, dintre care asta cu cancerul a fost cea mai periculoasa si de speriat.
Daca am invatat ceva din tot ce am trait pana acum este ca viata merita! Merita sa lupti ca sa ajungi la mal si sa iti faci o viata asa cum TU iti doresti; munca de a fi bine pentru a putea sa iubesti si sa fii iubit, merita. Am mai invat rabdarea, caci atunci cand iti pica in cap tot felul de porcarii acumulate in ani, nu ai cum sa scapi de ele folosind fraze magice si, pe de alta parte, nici nu poti opri viata in loc ca sa iti rezolvi tu probleme, asadar eu cea care doream acum totul am invatat rabadrea; perseverenta o aveam deja dobandita si cumulata cu rabdarea am putut sa imi rezolv problema cu problema fara sa am impresia ca sunt pe un drum care nu se mai sfarseste.
Pot spune ca de la an la an am invatat sa imi gestionez mai bine problemele si anxietatile, pt ca sa nu credeti o secunda ca in astia cinci ani nu a trebuit sa merg pe la medici frecvent. Ohooo! A trebuit, pentru ca am facut hormonoterapie si inca mai fac si dupa cinci ani, desi boala nu mai este prezenta; adica o data la trei luni, am vizitat Oncohelpul ( statului ii place de tine pacient si de aia te cheama o data la trei luni si nu odata la sase luni sau la un an), plus controale anule si obositoarele second-opinion pt situatii in care manualul nu spune foarte clar ce trebuie facut…medicii isi cam pun mana in cap cand vad diagnosticul si varsta, dar cu multa rabdare am aflat informatiile de care aveam nevoie.
Operatiile au ramas aceleasi, nu am mai schimbat nimic, totul bine, investigatiile medicale toate ok. Cel mai greu in acesti cinci ani mi-a fost sa invat sa ma consider sanatoasa in conditiile in care fac tratamente cronici si merg anual la control. Uneori este greu sa te consideri sanatos si nu o butelie de gaz cand traiesti nesiguranta. De acum insa investigatiile se mai raresc ceea ce este un lucru extrem de bun pt mine. Zoladexul a devenit o normalitate pt mine. Acum ma simt sanatoasa si am invatat sa accept limitarile pe care le am, invatand sa imi dau seama cine sunt, nu ce nu sunt.
In conlcuzie, mai un pic si fac 30 de ani, 6 ani de Zoladex, cinci ani si de cand am incheiat chimio, operatii si toata treaba grea, ma simt si sunt sanatoasa si sunt fericita <3!
Un citat care mi-a placut enorm al Mayei Angelou: drumul a fost greu, insa recompensa a fost pe masura.
Sanatate si fericire si voua!
PS: imagine de aiciĀ https://ro.pinterest.com/pin/304696731036405978/